obstacol

iarna ce trecuse fusese un alt obstacol trecut. se simtea ca un atltet ce alearga la cursa cu obstacole. trebuia sa le depaseasca pe toate, fara greseala. repede, nu era timp de pauze. pentru ca erau altii langa el ce-l puteau intrece oricand.

rememora clipele de la inceputul cursei: privea tot traseul, cu ochii atintiti in punctul de final. deja se visa la finalul cursei. si-ar fi dorit atat de mult sa ajunga direct acolo. se oprise din incalzire, nu mai misca. ochii ii erau incetosati de la atata efort depus pentru antrenamente. se simtea obosit, la capatul puterilor. nu intelegea de ce se simte asa, tocmai acum, inaintea alergaturii decisive.

presiunea o simtea din ce in ce mai rau. se gandea la tot ce-l inconjoara, la toti cei care il sprijinisera sa ajunga aici, cu numarul lipit de piept si cu adidasii aproape rupti in picioare. dar, dincolo de cei care-i fusesera alaturi, gandul se ducea spre cei care au ras. spre aceia care-l credeau invins, primul invins de pe liste. unii il vedeau mort, in previziunile lor, spuse cu suflul specific filozofilor.

si-ar fi dorit sa se priveasca din afara. sa isi vada emotiile, trairile. sudoarea de pe frunte si vena de la gat tremurand. spasmele involuntare ale pulpei piciorului stang.

era atat de singur aici. nimeni nu-i putea spune cand sa mareasca viteza, cand sa respire. trebuia sa se sincronizeze, sa isi arate ca poate. dar lipsise de la antrenamente. preferase relaxarea, iesitul, distractia.

abia acum ajunsese sa regrete toate escapadele inutile. si toate momentele in care se bazase pe noroc.

precizari

sa fie clar: sintagma "liceu de bengosi" apartine subsemnatului! spusa a doua zi dupa desemnare. ajunsa celebra, mai apoi, dupa ce s-a dat vestea in cancelarie.

toti o stiti de la profesori, pentru ca, sa fim sinceri, nu e o gluma extraordinara. lor li s-a parut pentru ca nu-s obisnuiti cu jocurile de cuvinte din zilele noastre.

hai sa va mai zic una: imnul oficial CNICB: "Benga boys".

iar bancurile cu vicenzo tot operele subsemnatului erau, dupa diferite munci de documentare.

ma gandesc daca sa predau stafete blogului cuiva mai tanar sau daca sa-l pastrez pentru mine. pentru ca cei carora am incercat sa-l predau, nu se preocupa. nici macar cat ma preocup eu, adica foarte putin. vedem. daca are cineva aspiratii, contactati-ma. sau nu, ca-s increzut.

p.s.: in urma "Tibi: care-s bancurile Tibi: cu vicenziu ?", am zis sa va fac o favoare celor mai tineri (dar si mai batrani) un banc old school:

- Care-i diferenta dintre p*s*u si Dumnezeu?
- Dumnezeu nu se crede p*s*u.

restul, mai incolo, ca sa mai intrati p-aci aiurea.

memento mori

E liniste si intuneric. E jale, durere si suspin. Intristare. Din profesori am ajuns, in profesori ne intoarcem. Nimeni nu a realizat cat de scurt a fost timpul, cat de repede s-a dus, cat de inselator s-a destramat totul...
...Cum bascuta redevenita trend acopera din nou un cap banal, de profesor. Pana mai ieri avea onoarea sa fie asezata in varful unui gigant. Acum capul are onoarea sa poarte basca. Ochelarii se simt jigniti. Au stat pe un nas ce a simtit din adancul plamanilor pana si cea mai proaspata fecala de gandac aparuta in Birou. Atat de mult timp petrecuse acolo.
Si cat de rau il sperie gandul ca va urma un individ ce va lipi gume pe sub birou sau isi va aseza picioarele pe birou, lasandu-se pe spate, avand in spate un tablou, nou-nout cu chipul sau. Pe fond portocaliu.
Acum, merge, singur, trist. Caci unde nu e director, e intristare si suspin. Lumea nu se mai sperie, cei care pana mai ieri ii erau aliati, acum... ii intorc spatele.

...Se gandea, in clipele de singuratate, cum reusise sa isi subordoneze liceul. Cum un intreg liceu statea la picioarele xeroxului din curte. Platit. Inclusiv de colegii sai. Se amuza la gandul ca pana si cea mai darapanata scoala avea un xerox gratuit pentru profesori. Marele si stimabilul liceu... nu.

Si cel mai dureros lucru, probabil, a fost ca nu a fost lasat sa schimbe numele liceului. Au zis ca deja exista unul cu acest nume in oras. Ba chiar doua...

Aterizarea a fost dureroasa. De pe culmi, undeva jos. Sa nu uitam niciodata: toate trec...

Bine ati venit

Nu stiu cat de adevarata este vestea, dar imi doresc sa fie asa: s-a schimbat directorul. Nu, nu si-a luat haine noi m*u.

Probabil unul dintre cei mai tari profesori pe care i-am avut in liceu. Este potrivit pentru aceasta functie, oricat ar zice invidiosii contrarul. De ce?

Pentru ca stie sa vorbeasca frumos.

Pentru ca a reusit sa aduca o clasa tampita si cunoscuta drept una din cele mai indisciplinate la stadiul de disciplina prin bunul simt aratat.

Sper ca va colabora cum trebuie si cu ceilalti colegi de cancelarie. Este clar ca scapam de impresiile de stapan al tuturor imperiilor bratiene pe care cunoscatorii le stiu foarte bine. Vom avea un director cu bun simt. Un director destept. Nu-i usor sa ajungi director la Bratianu la o varsta nu foarte inaintata.

Cred ca daca ar fi fost sa puna elevii sa aleaga, actualul director ar fi fost unul din certii candidati.

In orice caz, felicitari sincere si mult succes. Va doresc sa nu va schimbati in rau.

Pariez ca va fi bine. Si ca veti schimba ceva. Putin, cu greu. Dar o veti face. ...

Dar... oricand libertatea de exprimare si sinceritatea va fi prezenta aici. Cel mai important e sa ne tineti aproape...