moving on...

Știți ce-mi place? că și în vacanță lumea intră aici, să vadă dacă mai e ceva nou. sincer, nu știu dacă va mai fi ceva nou vreodată, aici.

sunt mai mare. rămân mereu un brătian, asta-i clar. a fost frumos, foarte frumos... despre liceu, despre mine cel ce a fost și va mai fi veți vedea pe blogul personal, proaspăt deschis.

vă aștept acolo cu păreri, idei... sau nu. cum vreți voi.

www.bogdancuciurean.wordpress.com

Unicatul. Progres tehnologic.

Probabil majoritatea voastra il cunoasteti. Umbla, de cele mai multe ori singur, pe langa liceul nostru. Privirea sa cuprinzatoare pare sa analizeze totul in jur. Nimeni si nimic nu-i scapa. Atentia fina la orice detaliu impresioneaza. Modul in care povesteste intamplarile vietii sale grele este si el unul deosebit.

Filmele sunt o alta pasiune a sa. Atata indarjire si patos pune in exemplificarea scenelor. Uneori, risca sa fie judecat aspru de cei din jur. Ca atunci cand a intrat in cuatro si a urlat ca arunca o bomba, intinzandu-se dramatic la pamant. Toti au fost impresionati.

Scena in care se urcase pe motocicleta unui necunoscut, amenintand ca va pleca, a intrat si ea in istorie. Vreau sa platim toti un tribut acestui mare om, pe care il stimam, il admiram, il respectam... fie ca negam sau nu.

El este unul. Doamnisoarelor si domnilor, vi-l prezint pe Killer

Instructiuni: click pe roooz :x!!!

p.s.: replici de genul "e veche"... idioti, incompetenti. o stiti, bravo. nu am pus-o pentru voi. am pus-o pentru amuzamentul celorlalti. felicitari celui ce a facut acest material. sursa? youtube.

Pe cord deschis

Am asteptat sa scriu postul asta si dupa banchetul altor clase de a 12-a. Pentru a nu vorbi in gol. Pentru a vedea daca si voi, ceilalti, simtiti la fel.
Va spun sincer ca nu am fost niciodata emotionat pana acum cand am scris vreun post pe blogul asta. Acum, cand vreau sa scriu despre acesti ani de liceu, ma cuprind stari inrudite cu melancolia. Cu dorul, cu dorinta de a mai fi o data acolo, de a mai face o data aceleasi lucruri. Atatea si atatea imagini mi se plimba, trecand atat de repede precum au trecut si atunci. De foarte putine ori m-am oprit. Am mers inainte, am lasat timpul sa le duca pe toate. Cele rele, cele bune, asemenea. Aer in piept si putin repaos nu prea am facut. Oare sa regret? Nu stiu.

Prea multa ratiune ar fi impiedicat spiritul adolescentin. M-ar fi transformat in cineva care acum nu mai era capabil sa aiba si unele regrete, dar, de asemenea, si unele zambete. Si vreau sa cred ca sunt mai multe zambete.

Banchetul pe care l-am facut mi-a aratat o imagine distincta a clasei fata de cum am vazut-o atatia ani. Departe de mine sa imi indragesc colegii. Dar mi-as dori repetarea celor patru ani. Cu tot cu ei, cu tot cu sentimentele pe care le-am simtit pentru ei. Le multumesc ca m-au ajutat sa evoluez si sa fiu altfel decat ei. Poate neavand o imagine a lor, nu puteam sa ma feresc niciodata de ea. Daca am evoluat cum trebuie, ramane de vazut.

Fiecare dintre noi si-a luat bagajul de cunostinte, de sentimente, de trairi din liceu. Ma intrebam inainte de ce toti vorbesc atat despre "liceu". Acum inteleg de ce.

Dincolo de profii incompetenti, inapti, idioti, inchisi, inchistati, materialisti, betivi, mustaciosi, ciocosi, dincolo de colegii pupincuristi, tocilari, mediocri, dincolo de liceul ce sta oricand sa cada, raman amintirile placute. Pe toti cei enumerati mai sus ii voi uita. Imi voi aduce aminte, insa, de cei cu care m-am simtit bine. De cei care m-au facut sa zambesc sau pe care, voit sau fara sa vreau, i-am facut sa zambeasca. Imi voi aduce aminte de clipele in care mai liber de atat nu se putea. De clipele de fara de griji, de clipele in care am simtit ca ma voi prabusi si, mai ales, de clipele in care m-am ridicat.

Si o simt atat de bine acum, cand se apropie finalul. Nu mai simt liceul acum. Deja gandul e in alte parti. Admitere, bac... toti ne gandim in fiecare secunda la asta. Si cred ca fiecare dintre noi ii invidiem pe boracii atat de idioti ce nu stiu sa aprecieze ce au. Asa cum nici noi nu am apreciat la randul nostru... fiti mai linistiti, relaxati-va. Liceul nu e scoala!

Acum, finalul e aproape... Spectacolul trebuie sa continue. Cu, sau, sa speram, fara noi, el va continua. Noi vom pleca in diferite zari. Insa un simplu gand ne va duce spre un singur loc, unindu-ne, din nou si pentru totdeauna: Liceul.


p.s.: nu mai recitesc postul. imi pare rau daca sunt greseli de ortografie, de gramatica sau de orice alta natura. am scris cum mi-a venit, ce mi-a venit, si cred ca fiecare din voi, elevi "terminali" ai bratianului, sunteti de acord cu mine.

a, ie-ta, tre sa pun si titlu?!

zilele trec, unele dupa altele. nimic special, nimic de amintit. sau, cel putin, nu stiu eu. liceul devine din ce in ce mai emo, si nu doar din cauza tinereilor ce au rasarit in al nostru liceu.

o data cu venirea soarelui, parca ii vad din ce in ce mai des. influenta desenelor pokemon a fost una uriasa asupra comporamentului. si, mai ales, asupra stilului vestimentar. si al frezelor. si al mersului de parca oricand sunt gata sa scoata un mic razboinic din buzunar si sa urle "pikaaa"...

Dupa ce a plans toata cancelaria de mutarea domnului cel mic si portocaliu in biroul ala de cum-intri-n-liceu-pe-dreapta, iata ca tot acest bocet a fost zadarnic: nimic nu s-a schimbat. Si nici nu se va schimba. semnificativ. la nivel al micilor, nesemnificativelor detalii, putem gasi o mica schimbare...

... cum domnul cu basca-n cap, ochelari pe ochi, mers de serloc holms si vorba stalinista se abtine din rasputeri sa nu sanctioneze comportamentul deviant ce nu era permis pe vremea cand el facea bani din xerox.

AA... inca ii mai face? hm.

Dupa ce am vorbit de consiliul elevilor si s-au agitat si eu m-am distrat si ei s-au certat si a fost aleasa una pe care nici pana-n ziua de azi n-o cunosc, la manevrele unei profe cu voce groasa si cu impresie de profesoara pertinenta int-ale studiilor poporului, iata, din nou, ca nici aici nu s-a schimbat nimic. ne asteptam la altceva din partea uneia care nu si-a pus poza pe afisul "electoral"? sau care nu a indraznit sa vina sa se promoveze si sa faca pe smechera, acum ca e presedinta elevilor?

... propun alegeri anticipate. am deja si propuneri pt candidati: propun sa-i oferim o functie domnului cu basca-n cap... probabil ne va pune taxa la intrarea in scoala, in speranta obtinerii de noi fonduri pentru marele liceu.

altceva? bacbacbacbacbacbac... bag... afara e soare. dragi elevi de-a 11-a, dragi putini elevi de-a 10-a, dragi pokemoni de-a 9-a si de-a 10-a... profitati din plin. iubiti-va liceul si clasa si ... pentru pokemoni, colegii de acelasi sex.

v-am pupat. ceau.

obstacol

iarna ce trecuse fusese un alt obstacol trecut. se simtea ca un atltet ce alearga la cursa cu obstacole. trebuia sa le depaseasca pe toate, fara greseala. repede, nu era timp de pauze. pentru ca erau altii langa el ce-l puteau intrece oricand.

rememora clipele de la inceputul cursei: privea tot traseul, cu ochii atintiti in punctul de final. deja se visa la finalul cursei. si-ar fi dorit atat de mult sa ajunga direct acolo. se oprise din incalzire, nu mai misca. ochii ii erau incetosati de la atata efort depus pentru antrenamente. se simtea obosit, la capatul puterilor. nu intelegea de ce se simte asa, tocmai acum, inaintea alergaturii decisive.

presiunea o simtea din ce in ce mai rau. se gandea la tot ce-l inconjoara, la toti cei care il sprijinisera sa ajunga aici, cu numarul lipit de piept si cu adidasii aproape rupti in picioare. dar, dincolo de cei care-i fusesera alaturi, gandul se ducea spre cei care au ras. spre aceia care-l credeau invins, primul invins de pe liste. unii il vedeau mort, in previziunile lor, spuse cu suflul specific filozofilor.

si-ar fi dorit sa se priveasca din afara. sa isi vada emotiile, trairile. sudoarea de pe frunte si vena de la gat tremurand. spasmele involuntare ale pulpei piciorului stang.

era atat de singur aici. nimeni nu-i putea spune cand sa mareasca viteza, cand sa respire. trebuia sa se sincronizeze, sa isi arate ca poate. dar lipsise de la antrenamente. preferase relaxarea, iesitul, distractia.

abia acum ajunsese sa regrete toate escapadele inutile. si toate momentele in care se bazase pe noroc.

precizari

sa fie clar: sintagma "liceu de bengosi" apartine subsemnatului! spusa a doua zi dupa desemnare. ajunsa celebra, mai apoi, dupa ce s-a dat vestea in cancelarie.

toti o stiti de la profesori, pentru ca, sa fim sinceri, nu e o gluma extraordinara. lor li s-a parut pentru ca nu-s obisnuiti cu jocurile de cuvinte din zilele noastre.

hai sa va mai zic una: imnul oficial CNICB: "Benga boys".

iar bancurile cu vicenzo tot operele subsemnatului erau, dupa diferite munci de documentare.

ma gandesc daca sa predau stafete blogului cuiva mai tanar sau daca sa-l pastrez pentru mine. pentru ca cei carora am incercat sa-l predau, nu se preocupa. nici macar cat ma preocup eu, adica foarte putin. vedem. daca are cineva aspiratii, contactati-ma. sau nu, ca-s increzut.

p.s.: in urma "Tibi: care-s bancurile Tibi: cu vicenziu ?", am zis sa va fac o favoare celor mai tineri (dar si mai batrani) un banc old school:

- Care-i diferenta dintre p*s*u si Dumnezeu?
- Dumnezeu nu se crede p*s*u.

restul, mai incolo, ca sa mai intrati p-aci aiurea.

memento mori

E liniste si intuneric. E jale, durere si suspin. Intristare. Din profesori am ajuns, in profesori ne intoarcem. Nimeni nu a realizat cat de scurt a fost timpul, cat de repede s-a dus, cat de inselator s-a destramat totul...
...Cum bascuta redevenita trend acopera din nou un cap banal, de profesor. Pana mai ieri avea onoarea sa fie asezata in varful unui gigant. Acum capul are onoarea sa poarte basca. Ochelarii se simt jigniti. Au stat pe un nas ce a simtit din adancul plamanilor pana si cea mai proaspata fecala de gandac aparuta in Birou. Atat de mult timp petrecuse acolo.
Si cat de rau il sperie gandul ca va urma un individ ce va lipi gume pe sub birou sau isi va aseza picioarele pe birou, lasandu-se pe spate, avand in spate un tablou, nou-nout cu chipul sau. Pe fond portocaliu.
Acum, merge, singur, trist. Caci unde nu e director, e intristare si suspin. Lumea nu se mai sperie, cei care pana mai ieri ii erau aliati, acum... ii intorc spatele.

...Se gandea, in clipele de singuratate, cum reusise sa isi subordoneze liceul. Cum un intreg liceu statea la picioarele xeroxului din curte. Platit. Inclusiv de colegii sai. Se amuza la gandul ca pana si cea mai darapanata scoala avea un xerox gratuit pentru profesori. Marele si stimabilul liceu... nu.

Si cel mai dureros lucru, probabil, a fost ca nu a fost lasat sa schimbe numele liceului. Au zis ca deja exista unul cu acest nume in oras. Ba chiar doua...

Aterizarea a fost dureroasa. De pe culmi, undeva jos. Sa nu uitam niciodata: toate trec...

Bine ati venit

Nu stiu cat de adevarata este vestea, dar imi doresc sa fie asa: s-a schimbat directorul. Nu, nu si-a luat haine noi m*u.

Probabil unul dintre cei mai tari profesori pe care i-am avut in liceu. Este potrivit pentru aceasta functie, oricat ar zice invidiosii contrarul. De ce?

Pentru ca stie sa vorbeasca frumos.

Pentru ca a reusit sa aduca o clasa tampita si cunoscuta drept una din cele mai indisciplinate la stadiul de disciplina prin bunul simt aratat.

Sper ca va colabora cum trebuie si cu ceilalti colegi de cancelarie. Este clar ca scapam de impresiile de stapan al tuturor imperiilor bratiene pe care cunoscatorii le stiu foarte bine. Vom avea un director cu bun simt. Un director destept. Nu-i usor sa ajungi director la Bratianu la o varsta nu foarte inaintata.

Cred ca daca ar fi fost sa puna elevii sa aleaga, actualul director ar fi fost unul din certii candidati.

In orice caz, felicitari sincere si mult succes. Va doresc sa nu va schimbati in rau.

Pariez ca va fi bine. Si ca veti schimba ceva. Putin, cu greu. Dar o veti face. ...

Dar... oricand libertatea de exprimare si sinceritatea va fi prezenta aici. Cel mai important e sa ne tineti aproape...