vineri, 29 februarie 2008

Dragostea Din Teiu

Buna seara, dragii mei elevi, scumpii mei elevi, bine v-am regasit in aceasta sala, incapere, locatie, foarte veche, dar plina de istorie, de intamplari deosebite, fascinante, care au scris istorie, care ne-au marcat. In aceasta seara, acum, o sa va relatez o intamplare, o scurta poveste, cu si despre mine. Vreau sa fiti atenti, sa ascultati ceea ce am sa va marturisesc. Am 37 de ani in invatamant, mai mult decat au unii parinti ai unor negi, al unor crengi stricate ce trec ca gastele pe ulita prin stimabila si ancestrala constructie in care am deosebita placere si satisfactie de a preda cu sudoare de 37 de ani. Nu pot sa imi imaginez cand observ comportamentul acestor indivizi, care sunt inculti si nepregatiti, niste sugari de san matern pentru mine. Este indubitabil necesar sa le rememorez acestor graunte ca noi, domnii si doamnele profesoare, punem notele cu pixul pe care il avem in mana, ca noi le decidem soarta, viitorul, chiar daca catalogul apartine liceului, acestei institutii de invatamant. Ei se cred la reuniune, la discoteca, la bal, dar le arat eu lor. Data care urmeaza, viitoare, o sa va povestesc despre copilaria si adolescenta mea, cand eram un student model, nu ca negii aia...

sursa: http://bogonblog.blogspot.com

vineri, 22 februarie 2008

Breiching niuz

Azi a fost consiliu. Zvonul (nu bag mana in foc) e ca domnul profesor si-a dat demisia din calitate de diriginte al clasei 10 k, pe care a imbogatit-o in semestrul trecut cu note de 4, 5 si 6 la purtare...
Practic, prin aceasta demisie ( DIN CALITATE DE DIRIGINTE) lasa de inteles ca se simte vinovat ca a acordat acele note la purtare. E o demisie de ochii lumii. La fel cum a fost cea a lui Remes din calitate de ministru. Si el a ramas in domeniu, pe scena politica, chiar daca trebuia sa ajunga la zdup...
Vin si ma intreb: ce legatura are dirigentia cu aparentul pipait si uitat in decoltee? Nu a fost acuzat (cel putin DIRECT) ca a scazut note/a la purtare. Ci ca a pipait.
Daca se simtea cu musca pe caciula, renunta la calitatea de profesor.
Iata inca un scandal, incheiat ca multe altele din Romania.

vb si ion ca e si el om

Acum vreo cateva zile a aparut faimosul articol despre si mai faimosul profesor de istorie stimabilul domn Varascanu de la mult iubitul nostru liceu...
Si la noi pe blog a aparut un articol care dadea o parere despre ce se intampla... Toate bune si frumoase, nu e nici primu si nici ultimul caz de gen.
Ceea ce nu e frumos e ca voi, colegii din liceu ati inceput sa va certati prin commenturi ca unii st pro "vara" si unii contra... si nu prea are rost... ca nu daca va certati aici si spuneti ca se uita in decolteurile voastre si va pipaie sau ca e un prof de treaba si preda bine o sa se decida ce se va intampla mai departe... lucrurile astea cred ca ar trebui sa le spuneti conducerii liceului care va trebui, in competenta ei nemasurabila sa ia o decizie impreuna cu isj.

Parerea mea, personala, e ca lucrurile au luato cam nasol. Una din clasele a 9-a strangea ieri semnaturi pentru "cauza domnului profesor" chit ca multi habar n-au despre ce e vb. Da, dl. Varascanu are obiceiurle proaste care st. mentionate in articol si despre care vbeati in comenturi, si poate ca are si momente cand preda bn si e de treaba(desi eu unul n-am auzit). Poate ca si unele fete st ... sa zic mai "provocatoare" prin imbracaminte(pe mine unul nu ma derenjeaza deloc:D ) dar oricum conducerea liceului ar trebui sa afle de toate astea si sa faca publica pozitia lor in legatura cu ce s-a intamplat, ca dupaia apar tot felul de speculatii ... gen ca nus cn e de vina pentru ce s-a intamplat ca e ziarul tatalui sau ca nus cn a dus la ziar poze etc... care nu-si au rostu si nici nu cred ca st adevarate...
Timpul le rezolva pe toate. va pup.

P.S.: Ideea e ca trebuie sa va spuneti parerile, sa le combateti, dar nu trebuie sa va jigniti. Pana la urma suntem toti sub acelasi acoperis care sta sa cada... ( added by vasile)

joi, 21 februarie 2008

Si eu POT - Razbunarea

" Şcoala argeşeană se degradează din ce în ce mai mult, iar nişte istericale de adolescenţi necopţi nu ne vor opri din demersul nostru. Suntem şi noi părinţi... "-sursa, ziarul top, ziua de azi (uitati-va la data si voi).

Incep prin a ma intreba: acele istericale de adolescenti nu au parinti? vreti voi sa ne educati? jurnalisti platiti, ca toti ceilalti din Romania? sau directori si profesori corupti? voi vreti sa ne educati? ei bine, nu, pe mine ma educa mama si tata. Pe ceilalti ii educa cei care sunt in masura, parinti sau rude. Nu voi!

Nu voi vorbi despre restul articolului. Nu tin partea nimanui. Pentru ca, si in razbunare e un adevar. E o vorba veche care spune: "Fara foc nu iese fum." Si li se potriveste ambelor parti in acest caz...

Nu e normal sa te dai la eleve. Sa te uiti adanc in decolteurile lor.

Dar nu asta a fost problema. Problema a fost ca profesorul a fost corect...

P.S.: Sloganul de la Bergenbier.

ion intreaba, vasile raspunde

ion: Cum crezi că liceul ar putea să se implice mai mult in organizarea timpului tău liber?

vasile: sa elimine orele stupide, sa fie 2-3 ore pe zi, care conteaza. asa, am avea mai mult timp. si sa ni se predea bine la ore, pentru a nu mai fi nevoiti sa facem meditatii. atat, nu vreau sa plantez pomi, nici sa curat strazi de gunoaie, oriucm ajung la loc

miercuri, 20 februarie 2008

Si eu TOP...aaa POT - Razbunarea

Prima replica la scandalul din liceu. Nu vine de la noi, ci de la una din cititoare. Mai asteptam opinii, e si liceul vostru.

"Dar de ce domne’ sa nu am si eu ziarul meu?

Bratianu, “Cimitir al tineretzii mele[…]/Cu lungi coridoare”..in fine toti cunoastem poezia..(daca nu , citeste G.Bacovia!!).Dar ma intreb de ce majoriatetea scrierilor despre invatamant se fac din prisma elevilor … profesorii ce au? Nu petrec si ei acelas timp ca si noi in acel loc sinistru, nu au si ei teama de catalog (k poate face dom’ director un control prin ele), nu trebuie sa fie si ei prezentzi la ore? Deci nu pot sa isi faca si ei auzite ideile? Raspunsul: NU ..aparent profesorii nu au acest drept ..scrierile mai ales cele jurnalistice apartin in toatalitate ELEVULUIcopilu (andreea): in toatalitate ELEVULUI…chiar daca acel profesor este intr-un fel ”ocrotitorul” chiar daca faptele dascalului pe care astazi le numeste “inacceptabile” ieri nu le lua in considerare [dar ca sa fim cinstiti ieri in loc d e 4 era 10 …]. Am scris “inacceptabil”?… daca stam sa analizam chiar este potrivit acest cuvant? Stim cu toti ca pe unii profesori nu ii avem la suflet este normal …dar de la a avea o antipatia pana la a desfinta un om care nu a facut ceva foarte grav este o cale destul de lunga. Desigur atunci cand ai putere este obligatia ta sa ii sfidezi pe toti.

Concluzie: Daca esti professor nu scri ..te distrezi ..ca sa scrie altii despre tine
[ptr cei care si-au dat seama despre ce este vorba ..cati credeti ca ceva e FOARTE EXAGERAT … si ca sunt prea multe coincidente?]"

P.S.: In scurt timp, si parerea noastra despre acest scandal.

marți, 19 februarie 2008

Still to come

Urmeaza campania "Cui i-ai sparge rotile? Sau fatza, daca n-are masina". Asa ca va rog, pregatiti articole cu si despre profesorii vostrii "preferati", contactati-ne si vi le vom posta. Trebuie si voi sa vorbiti despre ce va doare la ei. Va promitem ca le vom da si lor niste pasaje, in speranta ca se vor indrepta (la comportament).
Puteti folosi si cenzura, vom deduce noi din context. Trebuie sa vorbiti si voi.

ion intreaba, vasile raspunde

ion: Ţi se pare că orele sunt plictisitoare şi/sau crezi că profesorii nu se implică suficient?Ce soluţii propui pentru a se schimba situaţia?

vasile: Orele sunt foarte plictisitoare. E de c***t să stăm 7 ore la şcoala, studiind desenu’ si muzica sau alte materii total nefolositoare. Cine vrea desen sau muzică, se duce la lipatti. Soluţii ar fi, dar aş scrie prea mult pentru o cauză de mult pierdută, datorită unor idioţi care se cheamă Minister al Educaţiei. Păi dacă sunt Minister al Educaţiei, de ce mi se reproşează că nu am 7 ani de acasă? Trebuiau ei sa angajeze pe cineva...

luni, 18 februarie 2008

ion intreaba, vasile raspunde

Un scurt chestionar/interviu/sondaj cum vreti sa-i spuneti pt toata lumea din Bratianu, care se va desfasura de acum incolo, in care vasile raspunde la intrebari legate de liceu, la care asteptam si raspunsuri* de la voi.

ion: Care a fost prima impresie pe care ţi-a creat-o Colegiul Naţional I.C. Brătianu?

vasile:
Unii profesori slab-pregatiti, unii absurzi, altii extraordinari. Libertate, dar si carte- pentru cine vrea.

*a nu se intelege ca raspunsurile voastre chiar conteaza sau le citeste cineva care ar putea sa faca ceva cu ele, dar ne mai amuzam si noi:P

sâmbătă, 16 februarie 2008

Fuck the system

"Programa şcolară este nefolositoare, iar notele obţinute nu contează!"

E concluzia unui studiu recent al Mediafax. Pe buna dreptate, programa şcolară este total aiurea. În primul rand numărul de ore e muuult prea mare... să stai 7 ore pe zi la şcoala mi se pare o tâmpenie. Un alt lucru care ma intrigă este faptul ca eu ca elev la profil real dau bac la romana dar cei de la uman nu dau bac la mate(a nu se intelege cei de la real poarta pica celor de la uman pt asta:D )...
La fel ma intreb de ce sistemu e asa de bine gandit si organizat incat, pentru ca ai prea multe ore si oricum e imposibil sa te pregatesti pentru toate materiile dintr-o zi, ca sa faci fata la materiile pe care vrei sa mergi mai departe nu ai alta solutie decat meditatiile... care nu fac altceva decat sa te oboseasca si mai tare.

Bineinteles ca cei mai in varsta decat noi o sa zica " Pe vremea noastra nu era nici televizor nici lumina nici calculator si noi cum puteam sa invatam?" tocmai, puteati sa invatati pentru ca nu aveati altceva de facut... "Nu mai sta la calculator, e simplu te duci si inveti"... daca ar fi toate asa simple...

Eu nu zic ca elevii st usi de biserica si au toata bunavointa sa invete dar uneori chiar nu ai cum. Si sunt unii profesori comunisti(ce-i drept din ce in ce mai rar si asta e imbucurator) la care trebuie sa inveti cuvant cu cuvant si sa sti lectiile 100% ca sa iei un 10(nu ca te-ar ajuta cu ceva).

Legat de note... aici sunt de acord cu ce spune sondajul...Notele (in majoritatea cazurilor) nu iti schimba viata cu nimic nu iti asigura viitoru in viata, nu cu notele de la clasa o sa intri la facultate nu cu ele iti faci o familie si daca ai 10 la mate asta nu inseamna ca o sa te caci altfel.... deci st irelevante si ne zbatem atata pentru ele degeaba... macar de am ramane cu ceva din ce tocim pentru un 10... Vina pentru asta e impartita dar, opinia mea e ca si aici mare parte se datoreaza proastei organizări a sistemului de învăţământ din România.

Concluzia este materia stufoasa, orele multe si lungi nu prea fac bine nici elevilor si nici profesorilor si ca mai putine ore/zi si materie putin mai transparenta n-ar strica nimanui.

duminică, 10 februarie 2008

E si Maine o Zi...

Dragi prieteni, aceasta lunga si frumoasa vacanta a ajuns la final. Am trait intens multele zile ale ei, bucurandu-ne de libertatea pe care am asteptat-o un semestru intreg. Din pacate, orice lucru are si un final. Acest lucru are un final brusc.
Maine trebuie iar sa ne sune ceasul, sa ne facem ghiozdanelul si sa mergem voiosi la ale noastre scoli, unde vom fi intampinati de mult-prea-bine-intentionatii domni profesori care ne vor arata drumul cel bun spre reusita in viata ( " Ai carte, ai parte."- "Ai bani, ai de toate, iti bagi p***-n ea de parte" ).
Se anunta un semestru frumos, palpitant pentru multi dintre noi. Unii vor avea emotii de genul "10 sau 9", "baga-mi-as am luat 7", "ma omoara mami ca am luat 4", altii se vor gandi ca tot ce trebuie sa faca este sa nu ramana. Corig/jenti. Sau repetenti. Si ca trebuie sa aibe nota cat mai buna la purtare (pe aceasta cale, va salut pe voi, cei din ultima categorie).
Sper ca nici semestrul asta sa nu-mi cada vreo caramida in cap, sa nu vina vre-un cutremur. Vreau, in schimb, sa-l cunosc pe domnul nostru director, sa-l intreb cu ce sampon se spala.

Bafta in semestru asta. Ave Brati!