Probabil majoritatea voastra il cunoasteti. Umbla, de cele mai multe ori singur, pe langa liceul nostru. Privirea sa cuprinzatoare pare sa analizeze totul in jur. Nimeni si nimic nu-i scapa. Atentia fina la orice detaliu impresioneaza. Modul in care povesteste intamplarile vietii sale grele este si el unul deosebit.
Filmele sunt o alta pasiune a sa. Atata indarjire si patos pune in exemplificarea scenelor. Uneori, risca sa fie judecat aspru de cei din jur. Ca atunci cand a intrat in cuatro si a urlat ca arunca o bomba, intinzandu-se dramatic la pamant. Toti au fost impresionati.
Scena in care se urcase pe motocicleta unui necunoscut, amenintand ca va pleca, a intrat si ea in istorie. Vreau sa platim toti un tribut acestui mare om, pe care il stimam, il admiram, il respectam... fie ca negam sau nu.
El este unul. Doamnisoarelor si domnilor, vi-l prezint pe Killer
Instructiuni: click pe roooz :x!!!
p.s.: replici de genul "e veche"... idioti, incompetenti. o stiti, bravo. nu am pus-o pentru voi. am pus-o pentru amuzamentul celorlalti. felicitari celui ce a facut acest material. sursa? youtube.
marți, 12 aprilie 2011
luni, 11 aprilie 2011
Pe cord deschis
Am asteptat sa scriu postul asta si dupa banchetul altor clase de a 12-a. Pentru a nu vorbi in gol. Pentru a vedea daca si voi, ceilalti, simtiti la fel.
Va spun sincer ca nu am fost niciodata emotionat pana acum cand am scris vreun post pe blogul asta. Acum, cand vreau sa scriu despre acesti ani de liceu, ma cuprind stari inrudite cu melancolia. Cu dorul, cu dorinta de a mai fi o data acolo, de a mai face o data aceleasi lucruri. Atatea si atatea imagini mi se plimba, trecand atat de repede precum au trecut si atunci. De foarte putine ori m-am oprit. Am mers inainte, am lasat timpul sa le duca pe toate. Cele rele, cele bune, asemenea. Aer in piept si putin repaos nu prea am facut. Oare sa regret? Nu stiu.
Prea multa ratiune ar fi impiedicat spiritul adolescentin. M-ar fi transformat in cineva care acum nu mai era capabil sa aiba si unele regrete, dar, de asemenea, si unele zambete. Si vreau sa cred ca sunt mai multe zambete.
Banchetul pe care l-am facut mi-a aratat o imagine distincta a clasei fata de cum am vazut-o atatia ani. Departe de mine sa imi indragesc colegii. Dar mi-as dori repetarea celor patru ani. Cu tot cu ei, cu tot cu sentimentele pe care le-am simtit pentru ei. Le multumesc ca m-au ajutat sa evoluez si sa fiu altfel decat ei. Poate neavand o imagine a lor, nu puteam sa ma feresc niciodata de ea. Daca am evoluat cum trebuie, ramane de vazut.
Fiecare dintre noi si-a luat bagajul de cunostinte, de sentimente, de trairi din liceu. Ma intrebam inainte de ce toti vorbesc atat despre "liceu". Acum inteleg de ce.
Dincolo de profii incompetenti, inapti, idioti, inchisi, inchistati, materialisti, betivi, mustaciosi, ciocosi, dincolo de colegii pupincuristi, tocilari, mediocri, dincolo de liceul ce sta oricand sa cada, raman amintirile placute. Pe toti cei enumerati mai sus ii voi uita. Imi voi aduce aminte, insa, de cei cu care m-am simtit bine. De cei care m-au facut sa zambesc sau pe care, voit sau fara sa vreau, i-am facut sa zambeasca. Imi voi aduce aminte de clipele in care mai liber de atat nu se putea. De clipele de fara de griji, de clipele in care am simtit ca ma voi prabusi si, mai ales, de clipele in care m-am ridicat.
Si o simt atat de bine acum, cand se apropie finalul. Nu mai simt liceul acum. Deja gandul e in alte parti. Admitere, bac... toti ne gandim in fiecare secunda la asta. Si cred ca fiecare dintre noi ii invidiem pe boracii atat de idioti ce nu stiu sa aprecieze ce au. Asa cum nici noi nu am apreciat la randul nostru... fiti mai linistiti, relaxati-va. Liceul nu e scoala!
Acum, finalul e aproape... Spectacolul trebuie sa continue. Cu, sau, sa speram, fara noi, el va continua. Noi vom pleca in diferite zari. Insa un simplu gand ne va duce spre un singur loc, unindu-ne, din nou si pentru totdeauna: Liceul.
p.s.: nu mai recitesc postul. imi pare rau daca sunt greseli de ortografie, de gramatica sau de orice alta natura. am scris cum mi-a venit, ce mi-a venit, si cred ca fiecare din voi, elevi "terminali" ai bratianului, sunteti de acord cu mine.
Va spun sincer ca nu am fost niciodata emotionat pana acum cand am scris vreun post pe blogul asta. Acum, cand vreau sa scriu despre acesti ani de liceu, ma cuprind stari inrudite cu melancolia. Cu dorul, cu dorinta de a mai fi o data acolo, de a mai face o data aceleasi lucruri. Atatea si atatea imagini mi se plimba, trecand atat de repede precum au trecut si atunci. De foarte putine ori m-am oprit. Am mers inainte, am lasat timpul sa le duca pe toate. Cele rele, cele bune, asemenea. Aer in piept si putin repaos nu prea am facut. Oare sa regret? Nu stiu.
Prea multa ratiune ar fi impiedicat spiritul adolescentin. M-ar fi transformat in cineva care acum nu mai era capabil sa aiba si unele regrete, dar, de asemenea, si unele zambete. Si vreau sa cred ca sunt mai multe zambete.
Banchetul pe care l-am facut mi-a aratat o imagine distincta a clasei fata de cum am vazut-o atatia ani. Departe de mine sa imi indragesc colegii. Dar mi-as dori repetarea celor patru ani. Cu tot cu ei, cu tot cu sentimentele pe care le-am simtit pentru ei. Le multumesc ca m-au ajutat sa evoluez si sa fiu altfel decat ei. Poate neavand o imagine a lor, nu puteam sa ma feresc niciodata de ea. Daca am evoluat cum trebuie, ramane de vazut.
Fiecare dintre noi si-a luat bagajul de cunostinte, de sentimente, de trairi din liceu. Ma intrebam inainte de ce toti vorbesc atat despre "liceu". Acum inteleg de ce.
Dincolo de profii incompetenti, inapti, idioti, inchisi, inchistati, materialisti, betivi, mustaciosi, ciocosi, dincolo de colegii pupincuristi, tocilari, mediocri, dincolo de liceul ce sta oricand sa cada, raman amintirile placute. Pe toti cei enumerati mai sus ii voi uita. Imi voi aduce aminte, insa, de cei cu care m-am simtit bine. De cei care m-au facut sa zambesc sau pe care, voit sau fara sa vreau, i-am facut sa zambeasca. Imi voi aduce aminte de clipele in care mai liber de atat nu se putea. De clipele de fara de griji, de clipele in care am simtit ca ma voi prabusi si, mai ales, de clipele in care m-am ridicat.
Si o simt atat de bine acum, cand se apropie finalul. Nu mai simt liceul acum. Deja gandul e in alte parti. Admitere, bac... toti ne gandim in fiecare secunda la asta. Si cred ca fiecare dintre noi ii invidiem pe boracii atat de idioti ce nu stiu sa aprecieze ce au. Asa cum nici noi nu am apreciat la randul nostru... fiti mai linistiti, relaxati-va. Liceul nu e scoala!
Acum, finalul e aproape... Spectacolul trebuie sa continue. Cu, sau, sa speram, fara noi, el va continua. Noi vom pleca in diferite zari. Insa un simplu gand ne va duce spre un singur loc, unindu-ne, din nou si pentru totdeauna: Liceul.
p.s.: nu mai recitesc postul. imi pare rau daca sunt greseli de ortografie, de gramatica sau de orice alta natura. am scris cum mi-a venit, ce mi-a venit, si cred ca fiecare din voi, elevi "terminali" ai bratianului, sunteti de acord cu mine.
luni, 4 aprilie 2011
a, ie-ta, tre sa pun si titlu?!
zilele trec, unele dupa altele. nimic special, nimic de amintit. sau, cel putin, nu stiu eu. liceul devine din ce in ce mai emo, si nu doar din cauza tinereilor ce au rasarit in al nostru liceu.
o data cu venirea soarelui, parca ii vad din ce in ce mai des. influenta desenelor pokemon a fost una uriasa asupra comporamentului. si, mai ales, asupra stilului vestimentar. si al frezelor. si al mersului de parca oricand sunt gata sa scoata un mic razboinic din buzunar si sa urle "pikaaa"...
Dupa ce a plans toata cancelaria de mutarea domnului cel mic si portocaliu in biroul ala de cum-intri-n-liceu-pe-dreapta, iata ca tot acest bocet a fost zadarnic: nimic nu s-a schimbat. Si nici nu se va schimba. semnificativ. la nivel al micilor, nesemnificativelor detalii, putem gasi o mica schimbare...
... cum domnul cu basca-n cap, ochelari pe ochi, mers de serloc holms si vorba stalinista se abtine din rasputeri sa nu sanctioneze comportamentul deviant ce nu era permis pe vremea cand el facea bani din xerox.
AA... inca ii mai face? hm.
Dupa ce am vorbit de consiliul elevilor si s-au agitat si eu m-am distrat si ei s-au certat si a fost aleasa una pe care nici pana-n ziua de azi n-o cunosc, la manevrele unei profe cu voce groasa si cu impresie de profesoara pertinenta int-ale studiilor poporului, iata, din nou, ca nici aici nu s-a schimbat nimic. ne asteptam la altceva din partea uneia care nu si-a pus poza pe afisul "electoral"? sau care nu a indraznit sa vina sa se promoveze si sa faca pe smechera, acum ca e presedinta elevilor?
... propun alegeri anticipate. am deja si propuneri pt candidati: propun sa-i oferim o functie domnului cu basca-n cap... probabil ne va pune taxa la intrarea in scoala, in speranta obtinerii de noi fonduri pentru marele liceu.
altceva? bacbacbacbacbacbac... bag... afara e soare. dragi elevi de-a 11-a, dragi putini elevi de-a 10-a, dragi pokemoni de-a 9-a si de-a 10-a... profitati din plin. iubiti-va liceul si clasa si ... pentru pokemoni, colegii de acelasi sex.
v-am pupat. ceau.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
