obstacol

iarna ce trecuse fusese un alt obstacol trecut. se simtea ca un atltet ce alearga la cursa cu obstacole. trebuia sa le depaseasca pe toate, fara greseala. repede, nu era timp de pauze. pentru ca erau altii langa el ce-l puteau intrece oricand.

rememora clipele de la inceputul cursei: privea tot traseul, cu ochii atintiti in punctul de final. deja se visa la finalul cursei. si-ar fi dorit atat de mult sa ajunga direct acolo. se oprise din incalzire, nu mai misca. ochii ii erau incetosati de la atata efort depus pentru antrenamente. se simtea obosit, la capatul puterilor. nu intelegea de ce se simte asa, tocmai acum, inaintea alergaturii decisive.

presiunea o simtea din ce in ce mai rau. se gandea la tot ce-l inconjoara, la toti cei care il sprijinisera sa ajunga aici, cu numarul lipit de piept si cu adidasii aproape rupti in picioare. dar, dincolo de cei care-i fusesera alaturi, gandul se ducea spre cei care au ras. spre aceia care-l credeau invins, primul invins de pe liste. unii il vedeau mort, in previziunile lor, spuse cu suflul specific filozofilor.

si-ar fi dorit sa se priveasca din afara. sa isi vada emotiile, trairile. sudoarea de pe frunte si vena de la gat tremurand. spasmele involuntare ale pulpei piciorului stang.

era atat de singur aici. nimeni nu-i putea spune cand sa mareasca viteza, cand sa respire. trebuia sa se sincronizeze, sa isi arate ca poate. dar lipsise de la antrenamente. preferase relaxarea, iesitul, distractia.

abia acum ajunsese sa regrete toate escapadele inutile. si toate momentele in care se bazase pe noroc.