Știți ce-mi place? că și în vacanță lumea intră aici, să vadă dacă mai e ceva nou. sincer, nu știu dacă va mai fi ceva nou vreodată, aici.
sunt mai mare. rămân mereu un brătian, asta-i clar. a fost frumos, foarte frumos... despre liceu, despre mine cel ce a fost și va mai fi veți vedea pe blogul personal, proaspăt deschis.
vă aștept acolo cu păreri, idei... sau nu. cum vreți voi.
luni, 5 septembrie 2011
marți, 12 aprilie 2011
Unicatul. Progres tehnologic.
Probabil majoritatea voastra il cunoasteti. Umbla, de cele mai multe ori singur, pe langa liceul nostru. Privirea sa cuprinzatoare pare sa analizeze totul in jur. Nimeni si nimic nu-i scapa. Atentia fina la orice detaliu impresioneaza. Modul in care povesteste intamplarile vietii sale grele este si el unul deosebit.
Filmele sunt o alta pasiune a sa. Atata indarjire si patos pune in exemplificarea scenelor. Uneori, risca sa fie judecat aspru de cei din jur. Ca atunci cand a intrat in cuatro si a urlat ca arunca o bomba, intinzandu-se dramatic la pamant. Toti au fost impresionati.
Scena in care se urcase pe motocicleta unui necunoscut, amenintand ca va pleca, a intrat si ea in istorie. Vreau sa platim toti un tribut acestui mare om, pe care il stimam, il admiram, il respectam... fie ca negam sau nu.
El este unul. Doamnisoarelor si domnilor, vi-l prezint pe Killer
Instructiuni: click pe roooz :x!!!
p.s.: replici de genul "e veche"... idioti, incompetenti. o stiti, bravo. nu am pus-o pentru voi. am pus-o pentru amuzamentul celorlalti. felicitari celui ce a facut acest material. sursa? youtube.
Filmele sunt o alta pasiune a sa. Atata indarjire si patos pune in exemplificarea scenelor. Uneori, risca sa fie judecat aspru de cei din jur. Ca atunci cand a intrat in cuatro si a urlat ca arunca o bomba, intinzandu-se dramatic la pamant. Toti au fost impresionati.
Scena in care se urcase pe motocicleta unui necunoscut, amenintand ca va pleca, a intrat si ea in istorie. Vreau sa platim toti un tribut acestui mare om, pe care il stimam, il admiram, il respectam... fie ca negam sau nu.
El este unul. Doamnisoarelor si domnilor, vi-l prezint pe Killer
Instructiuni: click pe roooz :x!!!
p.s.: replici de genul "e veche"... idioti, incompetenti. o stiti, bravo. nu am pus-o pentru voi. am pus-o pentru amuzamentul celorlalti. felicitari celui ce a facut acest material. sursa? youtube.
luni, 11 aprilie 2011
Pe cord deschis
Am asteptat sa scriu postul asta si dupa banchetul altor clase de a 12-a. Pentru a nu vorbi in gol. Pentru a vedea daca si voi, ceilalti, simtiti la fel.
Va spun sincer ca nu am fost niciodata emotionat pana acum cand am scris vreun post pe blogul asta. Acum, cand vreau sa scriu despre acesti ani de liceu, ma cuprind stari inrudite cu melancolia. Cu dorul, cu dorinta de a mai fi o data acolo, de a mai face o data aceleasi lucruri. Atatea si atatea imagini mi se plimba, trecand atat de repede precum au trecut si atunci. De foarte putine ori m-am oprit. Am mers inainte, am lasat timpul sa le duca pe toate. Cele rele, cele bune, asemenea. Aer in piept si putin repaos nu prea am facut. Oare sa regret? Nu stiu.
Prea multa ratiune ar fi impiedicat spiritul adolescentin. M-ar fi transformat in cineva care acum nu mai era capabil sa aiba si unele regrete, dar, de asemenea, si unele zambete. Si vreau sa cred ca sunt mai multe zambete.
Banchetul pe care l-am facut mi-a aratat o imagine distincta a clasei fata de cum am vazut-o atatia ani. Departe de mine sa imi indragesc colegii. Dar mi-as dori repetarea celor patru ani. Cu tot cu ei, cu tot cu sentimentele pe care le-am simtit pentru ei. Le multumesc ca m-au ajutat sa evoluez si sa fiu altfel decat ei. Poate neavand o imagine a lor, nu puteam sa ma feresc niciodata de ea. Daca am evoluat cum trebuie, ramane de vazut.
Fiecare dintre noi si-a luat bagajul de cunostinte, de sentimente, de trairi din liceu. Ma intrebam inainte de ce toti vorbesc atat despre "liceu". Acum inteleg de ce.
Dincolo de profii incompetenti, inapti, idioti, inchisi, inchistati, materialisti, betivi, mustaciosi, ciocosi, dincolo de colegii pupincuristi, tocilari, mediocri, dincolo de liceul ce sta oricand sa cada, raman amintirile placute. Pe toti cei enumerati mai sus ii voi uita. Imi voi aduce aminte, insa, de cei cu care m-am simtit bine. De cei care m-au facut sa zambesc sau pe care, voit sau fara sa vreau, i-am facut sa zambeasca. Imi voi aduce aminte de clipele in care mai liber de atat nu se putea. De clipele de fara de griji, de clipele in care am simtit ca ma voi prabusi si, mai ales, de clipele in care m-am ridicat.
Si o simt atat de bine acum, cand se apropie finalul. Nu mai simt liceul acum. Deja gandul e in alte parti. Admitere, bac... toti ne gandim in fiecare secunda la asta. Si cred ca fiecare dintre noi ii invidiem pe boracii atat de idioti ce nu stiu sa aprecieze ce au. Asa cum nici noi nu am apreciat la randul nostru... fiti mai linistiti, relaxati-va. Liceul nu e scoala!
Acum, finalul e aproape... Spectacolul trebuie sa continue. Cu, sau, sa speram, fara noi, el va continua. Noi vom pleca in diferite zari. Insa un simplu gand ne va duce spre un singur loc, unindu-ne, din nou si pentru totdeauna: Liceul.
p.s.: nu mai recitesc postul. imi pare rau daca sunt greseli de ortografie, de gramatica sau de orice alta natura. am scris cum mi-a venit, ce mi-a venit, si cred ca fiecare din voi, elevi "terminali" ai bratianului, sunteti de acord cu mine.
Va spun sincer ca nu am fost niciodata emotionat pana acum cand am scris vreun post pe blogul asta. Acum, cand vreau sa scriu despre acesti ani de liceu, ma cuprind stari inrudite cu melancolia. Cu dorul, cu dorinta de a mai fi o data acolo, de a mai face o data aceleasi lucruri. Atatea si atatea imagini mi se plimba, trecand atat de repede precum au trecut si atunci. De foarte putine ori m-am oprit. Am mers inainte, am lasat timpul sa le duca pe toate. Cele rele, cele bune, asemenea. Aer in piept si putin repaos nu prea am facut. Oare sa regret? Nu stiu.
Prea multa ratiune ar fi impiedicat spiritul adolescentin. M-ar fi transformat in cineva care acum nu mai era capabil sa aiba si unele regrete, dar, de asemenea, si unele zambete. Si vreau sa cred ca sunt mai multe zambete.
Banchetul pe care l-am facut mi-a aratat o imagine distincta a clasei fata de cum am vazut-o atatia ani. Departe de mine sa imi indragesc colegii. Dar mi-as dori repetarea celor patru ani. Cu tot cu ei, cu tot cu sentimentele pe care le-am simtit pentru ei. Le multumesc ca m-au ajutat sa evoluez si sa fiu altfel decat ei. Poate neavand o imagine a lor, nu puteam sa ma feresc niciodata de ea. Daca am evoluat cum trebuie, ramane de vazut.
Fiecare dintre noi si-a luat bagajul de cunostinte, de sentimente, de trairi din liceu. Ma intrebam inainte de ce toti vorbesc atat despre "liceu". Acum inteleg de ce.
Dincolo de profii incompetenti, inapti, idioti, inchisi, inchistati, materialisti, betivi, mustaciosi, ciocosi, dincolo de colegii pupincuristi, tocilari, mediocri, dincolo de liceul ce sta oricand sa cada, raman amintirile placute. Pe toti cei enumerati mai sus ii voi uita. Imi voi aduce aminte, insa, de cei cu care m-am simtit bine. De cei care m-au facut sa zambesc sau pe care, voit sau fara sa vreau, i-am facut sa zambeasca. Imi voi aduce aminte de clipele in care mai liber de atat nu se putea. De clipele de fara de griji, de clipele in care am simtit ca ma voi prabusi si, mai ales, de clipele in care m-am ridicat.
Si o simt atat de bine acum, cand se apropie finalul. Nu mai simt liceul acum. Deja gandul e in alte parti. Admitere, bac... toti ne gandim in fiecare secunda la asta. Si cred ca fiecare dintre noi ii invidiem pe boracii atat de idioti ce nu stiu sa aprecieze ce au. Asa cum nici noi nu am apreciat la randul nostru... fiti mai linistiti, relaxati-va. Liceul nu e scoala!
Acum, finalul e aproape... Spectacolul trebuie sa continue. Cu, sau, sa speram, fara noi, el va continua. Noi vom pleca in diferite zari. Insa un simplu gand ne va duce spre un singur loc, unindu-ne, din nou si pentru totdeauna: Liceul.
p.s.: nu mai recitesc postul. imi pare rau daca sunt greseli de ortografie, de gramatica sau de orice alta natura. am scris cum mi-a venit, ce mi-a venit, si cred ca fiecare din voi, elevi "terminali" ai bratianului, sunteti de acord cu mine.
luni, 4 aprilie 2011
a, ie-ta, tre sa pun si titlu?!
zilele trec, unele dupa altele. nimic special, nimic de amintit. sau, cel putin, nu stiu eu. liceul devine din ce in ce mai emo, si nu doar din cauza tinereilor ce au rasarit in al nostru liceu.
o data cu venirea soarelui, parca ii vad din ce in ce mai des. influenta desenelor pokemon a fost una uriasa asupra comporamentului. si, mai ales, asupra stilului vestimentar. si al frezelor. si al mersului de parca oricand sunt gata sa scoata un mic razboinic din buzunar si sa urle "pikaaa"...
Dupa ce a plans toata cancelaria de mutarea domnului cel mic si portocaliu in biroul ala de cum-intri-n-liceu-pe-dreapta, iata ca tot acest bocet a fost zadarnic: nimic nu s-a schimbat. Si nici nu se va schimba. semnificativ. la nivel al micilor, nesemnificativelor detalii, putem gasi o mica schimbare...
... cum domnul cu basca-n cap, ochelari pe ochi, mers de serloc holms si vorba stalinista se abtine din rasputeri sa nu sanctioneze comportamentul deviant ce nu era permis pe vremea cand el facea bani din xerox.
AA... inca ii mai face? hm.
Dupa ce am vorbit de consiliul elevilor si s-au agitat si eu m-am distrat si ei s-au certat si a fost aleasa una pe care nici pana-n ziua de azi n-o cunosc, la manevrele unei profe cu voce groasa si cu impresie de profesoara pertinenta int-ale studiilor poporului, iata, din nou, ca nici aici nu s-a schimbat nimic. ne asteptam la altceva din partea uneia care nu si-a pus poza pe afisul "electoral"? sau care nu a indraznit sa vina sa se promoveze si sa faca pe smechera, acum ca e presedinta elevilor?
... propun alegeri anticipate. am deja si propuneri pt candidati: propun sa-i oferim o functie domnului cu basca-n cap... probabil ne va pune taxa la intrarea in scoala, in speranta obtinerii de noi fonduri pentru marele liceu.
altceva? bacbacbacbacbacbac... bag... afara e soare. dragi elevi de-a 11-a, dragi putini elevi de-a 10-a, dragi pokemoni de-a 9-a si de-a 10-a... profitati din plin. iubiti-va liceul si clasa si ... pentru pokemoni, colegii de acelasi sex.
v-am pupat. ceau.
duminică, 23 ianuarie 2011
obstacol
iarna ce trecuse fusese un alt obstacol trecut. se simtea ca un atltet ce alearga la cursa cu obstacole. trebuia sa le depaseasca pe toate, fara greseala. repede, nu era timp de pauze. pentru ca erau altii langa el ce-l puteau intrece oricand.
rememora clipele de la inceputul cursei: privea tot traseul, cu ochii atintiti in punctul de final. deja se visa la finalul cursei. si-ar fi dorit atat de mult sa ajunga direct acolo. se oprise din incalzire, nu mai misca. ochii ii erau incetosati de la atata efort depus pentru antrenamente. se simtea obosit, la capatul puterilor. nu intelegea de ce se simte asa, tocmai acum, inaintea alergaturii decisive.
presiunea o simtea din ce in ce mai rau. se gandea la tot ce-l inconjoara, la toti cei care il sprijinisera sa ajunga aici, cu numarul lipit de piept si cu adidasii aproape rupti in picioare. dar, dincolo de cei care-i fusesera alaturi, gandul se ducea spre cei care au ras. spre aceia care-l credeau invins, primul invins de pe liste. unii il vedeau mort, in previziunile lor, spuse cu suflul specific filozofilor.
si-ar fi dorit sa se priveasca din afara. sa isi vada emotiile, trairile. sudoarea de pe frunte si vena de la gat tremurand. spasmele involuntare ale pulpei piciorului stang.
era atat de singur aici. nimeni nu-i putea spune cand sa mareasca viteza, cand sa respire. trebuia sa se sincronizeze, sa isi arate ca poate. dar lipsise de la antrenamente. preferase relaxarea, iesitul, distractia.
abia acum ajunsese sa regrete toate escapadele inutile. si toate momentele in care se bazase pe noroc.
rememora clipele de la inceputul cursei: privea tot traseul, cu ochii atintiti in punctul de final. deja se visa la finalul cursei. si-ar fi dorit atat de mult sa ajunga direct acolo. se oprise din incalzire, nu mai misca. ochii ii erau incetosati de la atata efort depus pentru antrenamente. se simtea obosit, la capatul puterilor. nu intelegea de ce se simte asa, tocmai acum, inaintea alergaturii decisive.
presiunea o simtea din ce in ce mai rau. se gandea la tot ce-l inconjoara, la toti cei care il sprijinisera sa ajunga aici, cu numarul lipit de piept si cu adidasii aproape rupti in picioare. dar, dincolo de cei care-i fusesera alaturi, gandul se ducea spre cei care au ras. spre aceia care-l credeau invins, primul invins de pe liste. unii il vedeau mort, in previziunile lor, spuse cu suflul specific filozofilor.
si-ar fi dorit sa se priveasca din afara. sa isi vada emotiile, trairile. sudoarea de pe frunte si vena de la gat tremurand. spasmele involuntare ale pulpei piciorului stang.
era atat de singur aici. nimeni nu-i putea spune cand sa mareasca viteza, cand sa respire. trebuia sa se sincronizeze, sa isi arate ca poate. dar lipsise de la antrenamente. preferase relaxarea, iesitul, distractia.
abia acum ajunsese sa regrete toate escapadele inutile. si toate momentele in care se bazase pe noroc.
luni, 17 ianuarie 2011
precizari
sa fie clar: sintagma "liceu de bengosi" apartine subsemnatului! spusa a doua zi dupa desemnare. ajunsa celebra, mai apoi, dupa ce s-a dat vestea in cancelarie.
toti o stiti de la profesori, pentru ca, sa fim sinceri, nu e o gluma extraordinara. lor li s-a parut pentru ca nu-s obisnuiti cu jocurile de cuvinte din zilele noastre.
hai sa va mai zic una: imnul oficial CNICB: "Benga boys".
iar bancurile cu vicenzo tot operele subsemnatului erau, dupa diferite munci de documentare.
ma gandesc daca sa predau stafete blogului cuiva mai tanar sau daca sa-l pastrez pentru mine. pentru ca cei carora am incercat sa-l predau, nu se preocupa. nici macar cat ma preocup eu, adica foarte putin. vedem. daca are cineva aspiratii, contactati-ma. sau nu, ca-s increzut.
p.s.: in urma "Tibi: care-s bancurile Tibi: cu vicenziu ?", am zis sa va fac o favoare celor mai tineri (dar si mai batrani) un banc old school:
- Care-i diferenta dintre p*s*u si Dumnezeu?
- Dumnezeu nu se crede p*s*u.
restul, mai incolo, ca sa mai intrati p-aci aiurea.
toti o stiti de la profesori, pentru ca, sa fim sinceri, nu e o gluma extraordinara. lor li s-a parut pentru ca nu-s obisnuiti cu jocurile de cuvinte din zilele noastre.
hai sa va mai zic una: imnul oficial CNICB: "Benga boys".
iar bancurile cu vicenzo tot operele subsemnatului erau, dupa diferite munci de documentare.
ma gandesc daca sa predau stafete blogului cuiva mai tanar sau daca sa-l pastrez pentru mine. pentru ca cei carora am incercat sa-l predau, nu se preocupa. nici macar cat ma preocup eu, adica foarte putin. vedem. daca are cineva aspiratii, contactati-ma. sau nu, ca-s increzut.
p.s.: in urma "Tibi: care-s bancurile Tibi: cu vicenziu ?", am zis sa va fac o favoare celor mai tineri (dar si mai batrani) un banc old school:
- Care-i diferenta dintre p*s*u si Dumnezeu?
- Dumnezeu nu se crede p*s*u.
restul, mai incolo, ca sa mai intrati p-aci aiurea.
joi, 13 ianuarie 2011
memento mori
E liniste si intuneric. E jale, durere si suspin. Intristare. Din profesori am ajuns, in profesori ne intoarcem. Nimeni nu a realizat cat de scurt a fost timpul, cat de repede s-a dus, cat de inselator s-a destramat totul...
...Cum bascuta redevenita trend acopera din nou un cap banal, de profesor. Pana mai ieri avea onoarea sa fie asezata in varful unui gigant. Acum capul are onoarea sa poarte basca. Ochelarii se simt jigniti. Au stat pe un nas ce a simtit din adancul plamanilor pana si cea mai proaspata fecala de gandac aparuta in Birou. Atat de mult timp petrecuse acolo.
Si cat de rau il sperie gandul ca va urma un individ ce va lipi gume pe sub birou sau isi va aseza picioarele pe birou, lasandu-se pe spate, avand in spate un tablou, nou-nout cu chipul sau. Pe fond portocaliu.
Acum, merge, singur, trist. Caci unde nu e director, e intristare si suspin. Lumea nu se mai sperie, cei care pana mai ieri ii erau aliati, acum... ii intorc spatele.
...Se gandea, in clipele de singuratate, cum reusise sa isi subordoneze liceul. Cum un intreg liceu statea la picioarele xeroxului din curte. Platit. Inclusiv de colegii sai. Se amuza la gandul ca pana si cea mai darapanata scoala avea un xerox gratuit pentru profesori. Marele si stimabilul liceu... nu.
Si cel mai dureros lucru, probabil, a fost ca nu a fost lasat sa schimbe numele liceului. Au zis ca deja exista unul cu acest nume in oras. Ba chiar doua...
Aterizarea a fost dureroasa. De pe culmi, undeva jos. Sa nu uitam niciodata: toate trec...
...Cum bascuta redevenita trend acopera din nou un cap banal, de profesor. Pana mai ieri avea onoarea sa fie asezata in varful unui gigant. Acum capul are onoarea sa poarte basca. Ochelarii se simt jigniti. Au stat pe un nas ce a simtit din adancul plamanilor pana si cea mai proaspata fecala de gandac aparuta in Birou. Atat de mult timp petrecuse acolo.
Si cat de rau il sperie gandul ca va urma un individ ce va lipi gume pe sub birou sau isi va aseza picioarele pe birou, lasandu-se pe spate, avand in spate un tablou, nou-nout cu chipul sau. Pe fond portocaliu.
Acum, merge, singur, trist. Caci unde nu e director, e intristare si suspin. Lumea nu se mai sperie, cei care pana mai ieri ii erau aliati, acum... ii intorc spatele.
...Se gandea, in clipele de singuratate, cum reusise sa isi subordoneze liceul. Cum un intreg liceu statea la picioarele xeroxului din curte. Platit. Inclusiv de colegii sai. Se amuza la gandul ca pana si cea mai darapanata scoala avea un xerox gratuit pentru profesori. Marele si stimabilul liceu... nu.
Si cel mai dureros lucru, probabil, a fost ca nu a fost lasat sa schimbe numele liceului. Au zis ca deja exista unul cu acest nume in oras. Ba chiar doua...
Aterizarea a fost dureroasa. De pe culmi, undeva jos. Sa nu uitam niciodata: toate trec...
luni, 10 ianuarie 2011
Bine ati venit
Nu stiu cat de adevarata este vestea, dar imi doresc sa fie asa: s-a schimbat directorul. Nu, nu si-a luat haine noi m*u.
Probabil unul dintre cei mai tari profesori pe care i-am avut in liceu. Este potrivit pentru aceasta functie, oricat ar zice invidiosii contrarul. De ce?
Pentru ca stie sa vorbeasca frumos.
Pentru ca a reusit sa aduca o clasa tampita si cunoscuta drept una din cele mai indisciplinate la stadiul de disciplina prin bunul simt aratat.
Sper ca va colabora cum trebuie si cu ceilalti colegi de cancelarie. Este clar ca scapam de impresiile de stapan al tuturor imperiilor bratiene pe care cunoscatorii le stiu foarte bine. Vom avea un director cu bun simt. Un director destept. Nu-i usor sa ajungi director la Bratianu la o varsta nu foarte inaintata.
Cred ca daca ar fi fost sa puna elevii sa aleaga, actualul director ar fi fost unul din certii candidati.
In orice caz, felicitari sincere si mult succes. Va doresc sa nu va schimbati in rau.
Pariez ca va fi bine. Si ca veti schimba ceva. Putin, cu greu. Dar o veti face. ...
Dar... oricand libertatea de exprimare si sinceritatea va fi prezenta aici. Cel mai important e sa ne tineti aproape...
Probabil unul dintre cei mai tari profesori pe care i-am avut in liceu. Este potrivit pentru aceasta functie, oricat ar zice invidiosii contrarul. De ce?
Pentru ca stie sa vorbeasca frumos.
Pentru ca a reusit sa aduca o clasa tampita si cunoscuta drept una din cele mai indisciplinate la stadiul de disciplina prin bunul simt aratat.
Sper ca va colabora cum trebuie si cu ceilalti colegi de cancelarie. Este clar ca scapam de impresiile de stapan al tuturor imperiilor bratiene pe care cunoscatorii le stiu foarte bine. Vom avea un director cu bun simt. Un director destept. Nu-i usor sa ajungi director la Bratianu la o varsta nu foarte inaintata.
Cred ca daca ar fi fost sa puna elevii sa aleaga, actualul director ar fi fost unul din certii candidati.
In orice caz, felicitari sincere si mult succes. Va doresc sa nu va schimbati in rau.
Pariez ca va fi bine. Si ca veti schimba ceva. Putin, cu greu. Dar o veti face. ...
Dar... oricand libertatea de exprimare si sinceritatea va fi prezenta aici. Cel mai important e sa ne tineti aproape...
duminică, 26 decembrie 2010
Ho ho ho !
Cu ocazia sarbatorilor de Craciun, va urez toate cele bune si sa petreceti cu masura...
paharu e masura universala!
paharu e masura universala!
joi, 2 decembrie 2010
Suferinte de la miezul noptii
Cum sunt disperat sa am multi cititori la blog, m-am gandit sa mai arunc un post, o farama din intelepciunea mea... Pentru ca se vede ca-i plictiseala mare, lumea intra pe blog zilnic sa vada poate-poate scriu ceva. Si eu ii dezamagesc. Nu-i frumos, nu? Plictiseala merita hranita. N-o sa va spun sa mai cititi o carte, sa va mai uitati la un film, la niste seriale. Ca n-as mai avea cititori pe blog.
Nu am chef nici de glume, nici de filozofari, de nimic. Pur si simplu e o amorteala totala ce m-a cuprins si pe mine. De tot! Iar in momentele astea, idiotenia iese cel mai repede la suprafata. Cum eu o am din belsug, mai are putin si explodeaza. Mi-e frica sa nu-mi pun chilotii peste pantaloni la cat de somnoros sunt dimineata. Sau sa observ lipsa pantalonilor abia cand simt bataia puternica a vantului in ale mele falnice coa... plete. M-am tuns. De ce? Ca sa am un subiect de discutie cu lumea. Sau ca sa ii mai amuz putin. Macar atat sa fac pentru voi, fanii mei ce ma urmariti peste tot. As pune si o poza pe blog, dar habar n-am cum. Si nici nu ma chinui acu sa aflu. Am succes si fara poze de cacat facute din toate unghiurile si paraeditate in niste programe super complicate care nu rezolva nimic, doar niste suferinte in plus pe saiturile de socializare. Si exemple avem tone.
Pur si simplu nu-i inteleg pe aia (sau alea - dar voi vorbi la masculin ca mi-e lene sa pun bare ca sa definitivez genul) care-s pasionati de fotografie. Mare cacat vezi un cer hai sa-l tragem in poza ca vai ce tare e. Pierdere de timp si de vreme. Ok, sunt unii care fac si bani. P-aia ii inteleg. Pe ceilalti care-si pozeaza cacatul din baie sau cacatul din oglinda si apoi o editeaza si o ridica la rangul de arta printre prietenii lor la fel de editati, nu.
Se editeaza, dar cand ies pe strada ... tot la fel sunt. Fotografiile sunt ca tipele la discoteca (stiu sunt un taran infect - la club) - toate arata bine. Pana si cele mai grase au loc in poze, are grija photoshopul. Si pierd ore, fac pariu, ore!!!, grasele alea chinuindu-se sa stearga ultima urma de grasime din poza. Cu atat mai mult ne incurajeaza ironiile. Cand observam diferentele.
In fine, nu va mai pozati doar pt altii. Pozati-va pentru voi, simplu. Lasati-ne sa va descoperim, nu ne aratati direct chilotii, nu mai are farmec. Daca intelegeti metafora.
Mai bine ati putea suferi pe bloguri. Dar nu v-ar iesi deloc. Ca nu exista program la care sa apelezi: am un scris. E de cacat sau penibilut. Stau doua ore, il lucrez in program si iese genial. Nu, nu se poate. Ori poti, ori nu. Nu ma trag in poze. Nici n-am ce sa trag. Eu scriu. Rar. Naspa. Dar o fac. Natural. Needitat. Aici sunt eu. Voi? Cand va uitati la poze va vedeti pe voi? Pacat ca nu s-a inventat oglinda care sa editeze...
Nu am chef nici de glume, nici de filozofari, de nimic. Pur si simplu e o amorteala totala ce m-a cuprins si pe mine. De tot! Iar in momentele astea, idiotenia iese cel mai repede la suprafata. Cum eu o am din belsug, mai are putin si explodeaza. Mi-e frica sa nu-mi pun chilotii peste pantaloni la cat de somnoros sunt dimineata. Sau sa observ lipsa pantalonilor abia cand simt bataia puternica a vantului in ale mele falnice coa... plete. M-am tuns. De ce? Ca sa am un subiect de discutie cu lumea. Sau ca sa ii mai amuz putin. Macar atat sa fac pentru voi, fanii mei ce ma urmariti peste tot. As pune si o poza pe blog, dar habar n-am cum. Si nici nu ma chinui acu sa aflu. Am succes si fara poze de cacat facute din toate unghiurile si paraeditate in niste programe super complicate care nu rezolva nimic, doar niste suferinte in plus pe saiturile de socializare. Si exemple avem tone.
Pur si simplu nu-i inteleg pe aia (sau alea - dar voi vorbi la masculin ca mi-e lene sa pun bare ca sa definitivez genul) care-s pasionati de fotografie. Mare cacat vezi un cer hai sa-l tragem in poza ca vai ce tare e. Pierdere de timp si de vreme. Ok, sunt unii care fac si bani. P-aia ii inteleg. Pe ceilalti care-si pozeaza cacatul din baie sau cacatul din oglinda si apoi o editeaza si o ridica la rangul de arta printre prietenii lor la fel de editati, nu.
Se editeaza, dar cand ies pe strada ... tot la fel sunt. Fotografiile sunt ca tipele la discoteca (stiu sunt un taran infect - la club) - toate arata bine. Pana si cele mai grase au loc in poze, are grija photoshopul. Si pierd ore, fac pariu, ore!!!, grasele alea chinuindu-se sa stearga ultima urma de grasime din poza. Cu atat mai mult ne incurajeaza ironiile. Cand observam diferentele.
In fine, nu va mai pozati doar pt altii. Pozati-va pentru voi, simplu. Lasati-ne sa va descoperim, nu ne aratati direct chilotii, nu mai are farmec. Daca intelegeti metafora.
Mai bine ati putea suferi pe bloguri. Dar nu v-ar iesi deloc. Ca nu exista program la care sa apelezi: am un scris. E de cacat sau penibilut. Stau doua ore, il lucrez in program si iese genial. Nu, nu se poate. Ori poti, ori nu. Nu ma trag in poze. Nici n-am ce sa trag. Eu scriu. Rar. Naspa. Dar o fac. Natural. Needitat. Aici sunt eu. Voi? Cand va uitati la poze va vedeti pe voi? Pacat ca nu s-a inventat oglinda care sa editeze...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
